Suc de Portocală cu Cătină Melissimo
- Raw
- Fără zahăr
- Vegan
194 în stoc
13,79lei TVA inclus
194 în stoc
Cantitate: 250ml
PRODUS ÎN UE pentru EUROMELLIS NATURA SRL
Această combinație este un veritabil cocktail de vitamine și energie! Portocala oferă vitamina C, potasiu și acid folic, susținând funcționarea sistemului imunitar și nervos, în timp ce cătina adaugă o doză suplimentară de antioxidanți, betacaroten și acizi grași esențiali. Împreună, ele contribuie la regenerarea celulară, combaterea infecțiilor și menținerea tonusului general. Este o băutură perfectă în sezonul rece, dar și în perioadele de solicitare fizică sau intelectuală. Gustul echilibrat între dulce și acrișor o face irezistibilă.
INGREDIENTE
Suc de portocale (Citrus sinensis) 90%
Suc de cătină ecologică (Hippophae rhamnoides) 10%
VITAMINE ȘI NUTRIENȚI
Suc de cătină
Cătina conține următoarele vitamine și nutrienți:
Carotenoizi totali
Carotenoizii sunt pigmenți de culoare galbenă, portocalie sau roșie, sintetizați de plante. Carotenoizii frecvent întâlniți în natură sunt alfa-carotenul, beta-carotenul, beta-criptoxantina, luteina, zeaxantina și licopenul. Activitatea antioxidantă a carotenoidelor este foarte importantă și poate reduce riscul de a dezvolta boli cronice degenerative.
Beta-caroten
Beta-carotenul este un pigment portocaliu care se găsește în anumite fructe și legume. Beta-carotenul este un precursor al vitaminei A, ceea ce înseamnă că în organismul uman acesta este transformat în vitamina A (retinol). Vitamina A este esențială pentru sănătatea pielii și a mucoaselor, pentru bună funcționare a sistemului imunitar și pentru sănătatea oculară.
Licopen
Licopenul aparține grupului de carotenoizi. Acesta este recunoscut ca un antioxidant puternic. S-a constatat că licopenul este eficient în reducerea riscului de apariție al cancerului, a diabetului zaharat, a complicațiilor cardiace, a disfuncționalităților mediate de stresul oxidativ, a evenimentelor inflamatorii, a bolilor osoase și de piele, a tulburărilor hepatice, neuronale și a celor legate de sistemul reproducător.
Luteină
Luteina este un carotenoid cu proprietăți antiinflamatorii. Luteina are mai multe efecte benefice, în special asupra sănătății ochilor, ameliorând sau scăzând riscul dezvoltării bolilor maculare legate de vârstă, care sunt cauzele principale ale orbirii și a tulburărilor de vedere. Mai mult, multe studii au raportat că luteina poate avea, de asemenea, efecte pozitive în diferite afecțiuni, îmbunătățind funcția cognitivă, scăzând riscul de cancer și îmbunătățind sănătatea cardiovasculară.
Vitamina C
Vitamina C este cunoscută și sub numele de acid ascorbic. Aceasta este o vitamină solubilă în apă care este prezentă în mod natural în diverse fructe și legume. Organismul uman nu poate sintetiza vitamina C în mod endogen, deci este o componentă alimentară esențială, obținută exclusiv din alimentație. Pe lângă funcția sa în biosinteza anumitor compuși și proprietățile sale antioxidante, vitamina C joacă un rol important în funcția imunitară și îmbunătățește absorbția fierului. Vitamina C este necesară pentru biosinteza colagenului, a L-carnitinei și a anumitor neurotransmițătorilor și joacă un rol important în metabolismul proteic. Vitamina C este un antioxidant fiziologic important și s-a dovedit că regenerează și alți antioxidanți din organism, inclusiv vitamina E.
Vitamina E
Vitamina E este o vitamină liposolubilă cu proprietăți antioxidante, ceea ce înseamnă că are capacitatea de a proteja celulele organismului de radicalii liberi nocivi din mediu. De asemenea, este un nutrient important pentru vedere, pentru sistemul reproducător, pentru sănătatea vasculară, pentru sănătatea creierului și a pielii.
Vitamina K
Vitamina K este un nutrient esențial pentru corpul uman. Vitamina K este importantă pentru coagularea sângelui și pentru sănătatea sistemului osos, pentru vindecarea rănilor, dar este implicată și în alte funcții ale organismului.
Calciu
Calciul este o substanță minerală esențială pentru sănătatea oaselor și a dinților, cantitatea cea mai mare de calciu din organism fiind stocată la nivelul acestora. Calciul este important, de asemenea, pentru sistemul muscular și nervos, pentru sănătatea sistemului cardiovascular și în sinteza unor hormoni implicați în numeroase funcții ale organismului uman.
Omega-3
Omega-3 reprezintă un grup de acizi grași esențiali care au roluri importante pentru organismul uman. Cei mai importanți acizi grași omega-3 sunt: ALA (acid alfa-linolenic), DHA (acid docosahexaenoic) și EPA (acid eicosapentaenoic). Aportul suficient de acizi omega-3 poate ajuta la o dezvoltare fetală normală, poate proteja sănătatea oculară, poate contribui la sănătatea sistemului cardiovascular, poate atenua inflamația și poate îmbunătăți sănătatea mentală.
Omega-6
Acizii grași Omega-6, cum ar fi acidul gamma-linolenic, sunt un grup de acizi grași esențiali nesaturați. Acizii grași Omega-6 sunt importanți pentru creșterea și dezvoltarea normală a organismului. Organismul uman necesită un echilibru sănătos între acizii grași omega-6 și acizii grași omega-3.
Omega-7
Omega-7 (acidul palmitoleic) este un acid gras mononesaturat. Omega-7 poate fi eficient în gestionarea tulburărilor metabolice și în îmbunătățirea calității pielii.
Omega-9
Omega-9 reprezintă un grup de acizi grași nesaturați, neesențiali. Aceștia prezintă beneficii în ceea ce privește reducerea riscului de boli cardiovasculare, îmbunătățirea simptomelor depresive și a funcției cognitive.
Fitosteroli
Consumul de steroli vegetali poate reduce colesterolul plasmatic la om. Scăderea colesterolului este importantă pentru prevenția și gestionarea bolilor coronariene.
Aminoacizi
Fructele de cătină conțin 18 din cei 22 de aminoacizi cunoscuți. Aceștia participă la procese importante din organismul uman, cum ar fi producția de energie, formarea țesuturilor și la metabolizarea grăsimilor, precum și la bună funcționare a creierului.
Suc de portocale
Flavonoide
Flavonoidele precum hesperidina și naringenina exercită un efect antioxidant. Hesperidina este un tip de flavonoid cu efecte farmacologice importante, cum ar fi neutralizarea radicalilor liberi și efect antiinflamator. Naringenina poate avea efect antibacterian, antiinflamator, antioxidant, antifibrotic, anticanceros, antiîmbătrânire, efect estrogen-like și de protecție a funcției hepatice.
Carotenoide
Carotenoidele precum xantofilele, criptoxantinele și carotenii prezintă, de asemenea, activitatea antioxidantă importantă și pot reduce riscul de a dezvolta boli cronice degenerative. Carotenoizii pot favoriza îmbunătățirea răspunsului imun și pot inhiba mutageneza. Carotenoizii protejează, de asemenea, împotriva leziunilor tisulare induse de radiația solară.
Vitamina C
Vitamina C este cunoscută și sub numele de acid ascorbic. Aceasta este o vitamină solubilă în apă care este prezentă în mod natural în diverse fructe și legume. Organismul uman nu poate sintetiza vitamina C în mod endogen, deci este o componentă alimentară esențială, obținută exclusiv din alimentație. Pe lângă funcția sa în biosinteza anumitor compuși și funcția antioxidantă, vitamina C joacă un rol important în funcția imunitară și îmbunătățește absorbția fierului. Vitamina C este necesară pentru biosinteza colagenului, a L-carnitinei și a anumitor neurotransmițători și joacă un rol important în metabolismul proteic. Vitamina C este un antioxidant fiziologic important și s-a dovedit că regenerează și alți antioxidanți din organism, inclusiv vitamina E.
Folați (Acid folic)
Acidul folic este o vitamină hidrosolubilă din grupul vitaminelor B, cunoscută și sub numele de vitamina B9. Organismul utilizează folații pentru a produce material genetic, pentru procesul de diviziune celulară și pentru dezvoltarea celulelor roșii din sânge.
BENEFICII POSIBILE
Suc de cătină
Efect antioxidant
Multe studii au confirmat activitatea antioxidantă a compușilor din cătină. S-a demonstrat că nutrienții prezenți în fructele de cătină scad nivelul colesterolului din sânge și reduc inflamația și parametrii stresului oxidativ. Cătina poate fi folosită ca sursă naturală de antioxidanți pentru prevenirea și gestionarea bolilor legate de stresul oxidativ.
Efect antiinflamator
Activitatea antiinflamatoare a cătinii poate fi atribuită acidului ursolic, acidului oleanolic, derivatilor acidului citric și flavonoidelor. Mecanismul său de acțiune antiinflamator poate fi legat de inhibarea citokinelor proinflamatorii și de o reducere a producției de mediatorii proinflamatori. Cătina s-a dovedit promițătoare ca sursă de compuși bioactivi utilizați pentru gestionarea bolilor inflamatorii.
Efect antimicrobian și antiviral
Extractul din pulpă de cătină poate avea efecte bactericide asupra unor agenți patogeni parodontali și poate inhiba formarea de biofilm bacterian. Compușii fenolici din fructele de cătină par să inhibe dezvoltarea bacteriilor gram-negative. Cătina prezintă și o activitate antivirală semnificativă.
Efect imunostimulator și imunomodulator
Flavonele din fructele de cătină pot modula producția și nivelul mai multor molecule de semnalizare asociate cu funcția imunitară și inflamația. Vitaminele și substanțele antioxidante conținute pot oferi un suport imunitar important.
Efect tonic și vitaminizant
Fructele de cătină conțin vitaminele A și C, alfa-tocoferol, cantități mari de carotenoide și vitamina E, minerale (K, Na, Mg, Ca, Fe, Zn, Se), monozaharide, aminoacizi, flavonoide, acizi grași, glicerolfosfolipide, fitosteroli, esteri de zeaxantină, compuși polifenolici. Vitamina C este una dintre vitaminele majore conținute de fructele de cătină. Datorită conținutului său bogat în vitamine și nutrienți, cătina poate exercita un efect tonic și revigorant asupra organismului.
Efect anticanceros
Numeroase studii susțin efectul anticanceros al cătinii și sugerează că unii compuși polifenolici pot fi responsabili pentru acest efect.
Efect hipolipemiant
Hipercolesterolemia este un factor de risc important pentru bolile cardiovasculare. Fitosterolii prezenți în pulpă de cătină joacă un rol important în prevenirea bolilor cardiovasculare, în special în prevenirea hipercolesterolemiei. Suplimentarea cu fructe sau cu extract din fructe de cătină îmbunătățește semnificativ nivelul colesterolului total, al trigliceridelor, al LDL-colesterolului („colesterol rău”) și al HDL-colesterolului („colesterol bun”) la persoanele cu dislipidemie.
Efect antiobezitate
Uleiul din fructe de cătină, prezent și în pulpă, poate reduce obezitatea cauzată de hiperlipidemie. De asemenea, pulberea obținută din fructele de cătină poate reduce obezitatea prin modificarea compoziției și structurii microbiomului intestinal.
Efect cicatrizant și regenerant
Uleiul de fructe și semințe de cătină, prezent și în pulpă, conține niveluri ridicate de acizi grași nesaturați (omega-3,6,7), antioxidanți naturali, vitamine (E, K), carotenoide și fitosteroli. Toate aceste substanțe chimice protejează membranele celulare și stimulează regenerarea celulară. Acidul palmitoleic este o componentă utilizată în tratamentul arsurilor și în vindecarea rănilor. Uleiul de cătină are, de asemenea, efecte protectoare și poate ameliora diferite tipuri de ulcere gastrice, cervicite cronice și dermatită atopică.
Efect antidiabetic
Potențialele efecte hipoglicemiante, de scădere a nivelului trigliceridelor și antioxidante ale suplimentelor pe bază de cătină arată că produsele pe bază de cătină ar putea fi utile pentru prevenirea complicațiilor diabetice asociate cu dislipidemia și stresul oxidativ.
Efect gastroprotector
Compușii numiți procianidine din cătină joacă un rol important în vindecarea leziunilor gastrice, posibil prin accelerarea reparării mucoasei. Compușii prezenți în fructele de cătină normalizează secreția de acid gastric și reduc inflamația, precum și factorii proinflamatori.
Efect neuroprotector
Cătina reduce depozitele intracelulare de beta-amiloid, una dintre cauzele dezvoltării bolii Alzheimer. Această acțiune poate fi atribuită nivelurilor mari de antioxidanți prezente în fructele de cătină. Antioxidanții inhibă toxicitatea indusă de beta-amiloid și previn moartea celulară prin exercitarea unui efect neuroprotector. În plus, cătina îmbunătățește activitatea epileptiformă în cortexul cerebral și hipocampus și reduce afectarea memoriei. Aceste efecte pot fi atribuite prezenței flavonoidelor și a altor compuși antioxidanți din cătină.
Efect hepatoprotector
Extractul de cătină și uleiul de cătină au activități hepatoprotectoare semnificative. Uleiul de cătină este bogat în carotenoide și poate fi o sursă importantă de luteină. Carotenoidele precum beta-carotenul, licopenul, luteina și beta-criptoxantina prezintă activitate hepatoprotectoare prin reducerea stresului oxidativ și reglarea metabolismului lipidelor în hepatocite. Mecanismele pentru aceste efecte pot fi asociate cu reglarea metabolismului lipidic și a stresului oxidativ și cu o reducere a proceselor inflamatorii.
Suc de portocale
Efect antioxidant
Sucul de portocale este bogat în antioxidanți, în special carotenoide, flavonoide și vitamina C. Antioxidanții sunt substanțe chimice care neutralizează radicalii liberi. Radicalii liberi sunt substanțe chimice reactive formate în mod natural în organism care, la concentrații mari, pot deteriora ADN-ul celular. Acest lucru poate duce la dezvoltarea cancerului și a altor afecțiuni cronice de sănătate.
Efect imunostimulator
Un pahar de suc de portocale oferă necesarul zilnic de vitamina C. De asemenea, oferă o cantitate semnificativă de acid folic. Amândoi nutrienții sunt cunoscuți pentru susținerea dezvoltării celulare și a sistemului imunitar. Studiile arată că un deficit de vitamina C este corelat cu o funcție imunitară afectată și cu un risc crescut de infecții. În plus, antioxidantii din sucul de portocale pot contribui la sănătatea sistemului imunitar.
Efect antiinflamator
Se consideră că menținerea unor niveluri ridicate de inflamație pe termen lung contribuie la dezvoltarea bolilor cronice. Markerii crescuți ai inflamației, cum ar fi proteina C reactivă (CRP), interleukina-6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală-alfa (TNF-alfa) au fost observați în afecțiuni precum sindromul metabolic, bolile de inimă și anumite tipuri de cancer. Unele studii sugerează că sucul de portocale ar putea reduce inflamația și markerii corelați cu aceasta.
Efect antilitiazic
Sucul de portocale poate crește nivelul de citrat urinar și nivelul pH-ului, ceea ce poate ajuta la protejarea împotriva formării calculilor renali (pietre la rinichi).
Efect neuroprotector
Aportul mai mare de alimente bogate în flavonoide, în special de fructe citrice, cum ar fi sucul de portocale, a fost asociat cu risc mai scăzut de declin cognitiv. Sucul de portocale a îmbunătățit funcția cognitivă și vigilența.
Efect hipocolesterolemiant și hipotensiv
Consumul de suc de portocale a fost corelat cu îmbunătățirea tensiunii arteriale și a HDL-colesterolului (colesterolul bun). Se crede că hesperidina, un flavonoid natural din sucul de portocale, poate fi responsabilă pentru efectul de scădere a tensiunii arteriale.
AFECȚIUNI
Infecții virale
Infecțiile virale sunt boli contagioase cauzate de virusuri. Există mai multe tipuri de infecții virale, inclusiv infecții respiratorii, infecții gastrice, infecții herpetice, infecții cutanate și multe altele. Simptomele unei infecții virale vor depinde de partea corpului afectată și de virusul contactat. Majoritatea infecțiilor virale dispar de la sine, dar unele infecții pot deveni severe și pot necesita tratament.
Afectiuni cardio-vasculare
Bolile cardio-vasculare sunt un grup de tulburări care afectează inima și vasele de sânge. Acestea includ bolile coronariene, bolile cerebrovasculare, bolile reumatice ale inimii și alte afecțiuni conexe. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel global.
Afectiuni oncologice (cancer)
Afecțiunile oncologice sau cancerul reprezintă un grup mare de boli care pot debuta în aproape orice organ sau țesut al corpului atunci când celulele anormale cresc necontrolat și invadează părțile adiacente sau se răspândesc în alte organe. Cancerul este a doua cauză de deces la nivel global. Cancerul pulmonar, de prostată, colorectal, de stomac și de ficat sunt cele mai frecvente tipuri de cancer la bărbați, în timp ce cancerul de sân, cancerul colorectal, cancerul pulmonar, cel cervical și tiroidian sunt cele mai frecvente în rândul femeilor.
Hipercolesterolemie și ateroscleroză
Hipercolesterolemia este termenul folosit pentru a defini un nivel ridicat al colesterolului în sânge. Excesul de colesterol prezent în sânge formează depozite grase în pereții arterelor coronare, vasele de sânge care alimentează inima cu sânge. Pe măsură ce colesterolul se acumulează, determină formarea plăcilor aterosclerotice, care îngustează și rigidizează pereții arterelor. Această condiție se numește ateroscleroză. Plăcile aterosclerotice pot bloca arterele și pot limita cantitatea de sânge bogat în oxigen care poate ajunge la inimă. Acest lucru crește riscul unei persoane de a dezvolta angina pectorală și infarct miocardic.
Ulcer gastric
Ulcerul gastric reprezintă o leziune care se dezvoltă la nivelul mucoasei gastrice. Ulcerele pot afecta și o parte a intestinului. Acest tip de ulcer se numește ulcer duodenal. Ulcerele gastrice și duodenale mai sunt numite și ulcere peptice. Ulcerul gastric se manifestă prin durere și arsură localizată în centrul abdomenului, indigestie și greață.
Afectiuni hepatice
Termenul de afecțiuni hepatice se referă la afecțiuni cronice care afectează ficatul în timp. Infecțiile virale, intoxicațiile toxice și anumite afecțiuni metabolice se numără printre cauzele comune ale bolii hepatice cronice. Boala hepatică cronică progresează în aproximativ patru etape: hepatită, fibroză hepatică, ciroză și, în cele din urmă, insuficiență hepatică.
Diabet
Diabetul este o boală cronică care apare fie atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină, fie atunci când organismul nu poate folosi eficient insulina pe care o produce. Insulină este un hormon care reglează glicemia. Hiperglicemia este un efect comun al diabetului necontrolat și, în timp, duce la deteriorarea gravă a multor sisteme și organe, în special a nervilor și a vaselor de sânge.
Eczema sau dermatită atopică
Dermatita atopică, denumită și eczemă, este o boală cronică care provoacă inflamarea, înroșirea și iritarea pielii. Dermatita atopică provoacă mâncărimi extreme ale pielii. Scărpinatul duce la agravarea afecțiunii, la formarea de cruste și la descuamare. În cele mai multe cazuri, există perioade de timp în care boala se agravează, numite puseuri, urmate de perioade în care starea pielii se îmbunătățește parțial sau complet, numite remisii.
Degenerescență maculară
Degenerescența maculară este o boală oculară care afectează vederea centrală. Această afecțiune oculară este legată de vârstă și apare mai ales la persoanele cu vârsta peste 50 de ani. Degenerescența maculară afectează macula, partea centrală a retinei. Retina se află în partea din spate a ochiului și controlează vederea centrală, vederea periferică fiind neafectată.
Boli neurodegenerative
Bolile neurodegenerative sunt boli care afectează și distrug treptat părți ale sistemului nervos, în special zone ale creierului. Aceste afecțiuni se dezvoltă de obicei lent, progresiv, iar efectele și simptomele tind să apară mai târziu în viață. Acest termen nu se referă doar la un singur tip de afecțiune, ci este un termen general care cuprinde mai multe tipuri de boli.
Litiază renală
Litiază renală este o boală cronică caracterizată prin formarea de pietre (calculi) în sistemul urinar. O piatră la rinichi se poate forma atunci când mineralele se acumulează în tractul urinar, creând cristale care se consolidează într-o masă asemănătoare unei pietre.
INFORMAȚII NUTRIȚIONALE
Pentru 100 ml:
| Valoare energetică | 209 KJ / 50 kcal |
| Grăsimi | 0,5 g |
| din care acizi grași saturați | 0,1 g |
| Glucide | 10 g |
| din care zaharuri | 7,6 g |
| Fibre | 0,3 g |
| Proteine | 0,9 g |
| Sare | 0,01 g |
