Suc de Mandarine şi Portocale Melissimo
- Raw
- Fără zahăr
- Vegan
Stoc epuizat
13,50lei TVA inclus
Stoc epuizat
O băutură naturală care aduce laolaltă dulceața mandarinelor și prospețimea portocalelor, oferind un aport generos de vitamina C, potasiu și antioxidanți. Este ideală pentru susținerea imunității, reducerea inflamației și reglarea tensiunii arteriale. Datorită conținutului natural de fibre și flavonoide, susține digestia și contribuie la detoxifierea organismului. Gustul său echilibrat o face perfectă pentru toate vârstele, fiind o alternativă sănătoasă la sucurile îndulcite artificial.
INGREDIENTE
Suc de mandarină (Citrus reticulata)
Suc de portocală (Citrus sinensis)
VITAMINE ȘI NUTRIENȚI
Sucul de mandarine
Mandarinele, precum alte citrice, sunt deosebit de bogate în metaboliți primari, cum ar fi zaharuri și acizi organici, aminoacizi și vitamine (vitamina C, provitamina A și vitamine din grupa B, în principal acid folic), precum și în metaboliți secundari, cum ar fi carotenoizi, polifenoli (în principal flavonoide și flavone) și acizi fenolici, limonoizi și compuși volatili care oferă împreună aroma caracteristică și beneficiile nutriționale ale mandarinelor.
Flavonoide
Flavonoidele din citrice pot ajuta la reducerea riscului sau la întârzierea apariției bolilor cardiovasculare, cancerului, osteoporozei, diabetului și bolilor neurodegenerative.
Carotenoizi totali
Carotenoizii sunt pigmenți de culoare galbenă, portocalie sau roșie, sintetizați de plante. Activitatea antioxidantă a carotenoidelor este foarte importantă și poate reduce riscul de a dezvolta boli cronice degenerative.
Beta-caroten
Beta-carotenul este un pigment portocaliu care se găsește în anumite fructe și legume. Beta-carotenul este un precursor al vitaminei A, ceea ce înseamnă că în organismul uman acesta este transformat în vitamina A (retinol). Vitamina A este esențială pentru sănătatea pielii și a mucoaselor, pentru bună funcționare a sistemului imunitar și pentru sănătatea oculară.
Calciu
Calciul este o substanță minerală esențială pentru sănătatea oaselor și a dinților, cantitatea cea mai mare de calciu din organism fiind stocată la nivelul acestora. Calciul este important, de asemenea, pentru sistemul muscular și nervos, pentru sănătatea sistemului cardiovascular și în sinteza unor hormoni implicați în numeroase funcții ale organismului uman.
Vitamina C
Vitamina C este cunoscută și sub numele de acid ascorbic. Aceasta este o vitamină solubilă în apă care este prezentă în mod natural în diverse fructe și legume. Organismul uman nu poate sintetiza vitamina C în mod endogen, deci este o componentă alimentară esențială, obținută exclusiv din alimentație. Pe lângă funcția sa în biosinteza anumitor compuși și proprietățile sale antioxidante, vitamina C joacă un rol important în funcția imunitară și îmbunătățește absorbția fierului. Vitamina C este necesară pentru biosinteza colagenului, a L-carnitinei și a anumitor neurotransmițători și joacă un rol important în metabolismul proteic. Vitamina C este un antioxidant fiziologic important și s-a dovedit că regenerează și alți antioxidanți din organism, inclusiv vitamina E.
Folați (Acid folic)
Acidul folic este o vitamină hidrosolubilă din grupul vitaminelor B, cunoscută și sub numele de vitamina B9. Organismul utilizează folații pentru a produce material genetic, pentru procesul de diviziune celulară și pentru dezvoltarea celulelor roșii din sânge.
Suc de portocale
Flavonoide
Flavonoidele precum hesperidina și naringenina exercită un efect antioxidant. Hesperidina este un tip de flavonoid cu efecte farmacologice importante, cum ar fi neutralizarea radicalilor liberi și efect antiinflamator. Naringenina poate avea efect antibacterian, antiinflamator, antioxidant, antifibrotic, anticanceros, antiîmbătrânire, efect estrogen-like și de protecție a funcției hepatice.
Carotenoide
Carotenoidele precum xantofilele, criptoxantinele și carotenii prezintă, de asemenea, activitatea antioxidantă importantă și pot reduce riscul de a dezvolta boli cronice degenerative. Carotenoizii pot favoriza îmbunătățirea răspunsului imun și pot inhiba mutageneza. Carotenoizii protejează, de asemenea, împotriva leziunilor tisulare induse de radiația solară.
Vitamina C
Vitamina C este cunoscută și sub numele de acid ascorbic. Aceasta este o vitamină solubilă în apă care este prezentă în mod natural în diverse fructe și legume. Organismul uman nu poate sintetiza vitamina C în mod endogen, deci este o componentă alimentară esențială, obținută exclusiv din alimentație. Pe lângă funcția sa în biosinteza anumitor compuși și funcția antioxidantă, vitamina C joacă un rol important în funcția imunitară și îmbunătățește absorbția fierului. Vitamina C este necesară pentru biosinteza colagenului, a L-carnitinei și a anumitor neurotransmițători și joacă un rol important în metabolismul proteic. Vitamina C este un antioxidant fiziologic important și s-a dovedit că regenerează și alți antioxidanți din organism, inclusiv vitamina E.
Folați (Acidul folic)
Acidul folic este o vitamină hidrosolubilă din grupul vitaminelor B, cunoscută și sub numele de vitamina B9. Organismul utilizează folații pentru a produce material genetic, pentru procesul de diviziune celulară și pentru dezvoltarea celulelor roșii din sânge.
BENEFICII POSIBILE
Sucul de mandarine
Efect antioxidant
Mandarinele sunt bogate în compuși vegetali cu efect antioxidant precum flavonoidele. Carotenoizii precum beta-carotenul și beta-criptoxantina sunt compuși care conferă mandarinelor culoarea portocalie intensă și care au, de asemenea, efect antioxidant.
Corpul transformă beta-carotenul și beta-criptoxantina în vitamina A, care este esențială pentru un sistem imunitar sănătos, pentru procesul vederii și pentru o dezvoltare armonioasă a organismului.
Efect anticancerigen
Flavonoidele pot avea un efect protector împotriva cancerului prin suprimarea genelor care susțin dezvoltarea celulelor canceroase. Beta-carotenul și beta-criptoxantina datorită efectului antioxidant pot contribui la reducerea riscului de a dezvolta cancer.
Efect imunostimulator
Având în vedere conținutul ridicat de vitamina C, mandarinele pot contribui la susținerea sistemului imunitar.
Vitamina C este un antioxidant care stimulează funcția celulelor imunitare pentru a lupta împotriva daunelor oxidative cauzate de radicalii liberi. Carotenoizii precum beta-carotenul și beta-criptoxantina sunt precursori ai vitaminei A. Aceasta este esențială pentru bună funcționare a sistemului imunitar. Mandarinele sunt, de asemenea, o sursă excelentă de vitamina C, un alt nutrient foarte important pentru funcționarea sistemului imunitar.
Efect benefic asupra pielii și în vindecarea rănilor
Aportul de vitamina C îmbunătățește integritatea pielii și a țesuturilor. Suplimentarea cu doze mari de vitamina C poate scurta timpul de vindecare a rănilor. Beta-carotenul și beta-criptoxantina sunt biotransformați în vitamina A, o vitamină esențială pentru sănătatea pielii.
Efect benefic asupra digestiei
Citricele, inclusiv mandarinele, sunt bogate în fibre solubile. Fibrele solubile pot contribui la îmbunătățirea tranzitului intestinal și la ameliorarea simptomelor constipației. Mandarinele conțin și fibre insolubile. Fibrele insolubile trec prin intestin fără a se descompune și sunt asociate cu un risc scăzut de boli cronice și pot ajuta la menținerea unei greutăți corporale normale.
Efect antilitiazic
O dietă bogată în citrice precum mandarinele poate fi asociată cu un risc redus de a dezvolta calculi renali. Aceștia reprezintă minerale cristalizate pe care corpul le excreta în urină. Nivelurile scăzute de citrat în urină pot cauza formarea anumitor tipuri de pietre la rinichi. Consumul regulat de fructe citrice poate crește nivelul de citrat, despre care se crede că reduce riscul de a dezvolta pietre la rinichi.
Suc de portocale
Efect antioxidant
Sucul de portocale este bogat în antioxidanți, în special carotenoide, flavonoide și vitamina C. Antioxidanții sunt substanțe chimice care neutralizează radicalii liberi. Radicalii liberi sunt substanțe chimice reactive formate în mod natural în organism care, la concentrații mari, pot deteriora ADN-ul celular. Acest lucru poate duce la dezvoltarea cancerului și a altor afecțiuni cronice de sănătate.
Efect imunostimulator
Un pahar de suc de portocale oferă necesarul zilnic de vitamina C. De asemenea, oferă o cantitate semnificativă de acid folic. Ambi nutrienți sunt cunoscuți pentru susținerea dezvoltării celulare și a sistemului imunitar. Studiile arată că un deficit de vitamina C este corelat cu o funcție imunitară afectată și cu un risc crescut de infecții. În plus, antioxidantii din sucul de portocale pot contribui la sănătatea sistemului imunitar.
Efect antiinflamator
Se consideră că menținerea unor niveluri ridicate de inflamație pe termen lung contribuie la dezvoltarea bolilor cronice. Markerii crescuți ai inflamației, cum ar fi proteina C reactivă (CRP), interleukina-6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală-α (TNF-α) au fost observați în afecțiuni precum sindromul metabolic, bolile de inimă și anumite tipuri de cancer. Unele studii sugerează că sucul de portocale ar putea reduce inflamația și markerii corelați cu aceasta.
Efect antilitiazic
Sucul de portocale poate crește nivelul de citrat urinar și nivelul pH-ului, ceea ce poate ajuta la protejarea împotriva formării calculilor renali (pietrelor la rinichi).
Efect neuroprotector
Aportul mai mare de alimente bogate în flavonoide, în special de fructe citrice, cum ar fi sucul de portocale, a fost asociat cu risc mai scăzut de declin cognitiv. Sucul de portocale a îmbunătățit funcția cognitivă și vigilența.
Efect hipocolesterolemiant și hipotensiv
Consumul de suc de portocale a fost corelat cu îmbunătățirea tensiunii arteriale și a HDL colesterolului (colesterolului bun). Se crede că hesperidina, un flavonoid natural din sucul de portocale, poate fi responsabilă pentru efectul de scădere al tensiunii arteriale.
AFECȚIUNI
Infecții virale
Infecțiile virale sunt boli contagioase cauzate de virusuri. Există mai multe tipuri de infecții virale, inclusiv infecții respiratorii, infecții gastrice, infecții herpetice, infecții cutanate și multe altele. Simptomele unei infecții virale vor depinde de partea corpului afectată și de virusul contactat. Majoritatea infecțiilor virale dispar de la sine, dar unele infecții pot deveni severe și pot necesita tratament.
Afecțiuni oncologice (cancer)
Afecțiunile oncologice sau cancerul reprezintă un grup mare de boli care pot debuta în aproape orice organ sau țesut al corpului atunci când celulele anormale cresc necontrolat și invadează părțile adiacente sau se răspândesc în alte organe. Cancerul este a doua cauză de deces la nivel global. Cancerul pulmonar, de prostată, colorectal, de stomac și de ficat sunt cele mai frecvente tipuri de cancer la bărbați, în timp ce cancerul de sân, cancerul colorectal, cancerul pulmonar, cel cervical și tiroidian sunt cele mai frecvente în rândul femeilor.
Astenie
Astenia este un termen larg ce descrie oboseala și slăbiciunea generală ce provoacă atât simptome fizice, cât și mentale.
Obezitate și supraponderabilitate
Supraponderabilitatea și obezitatea reprezintă o acumulare anormală sau excesivă de grăsime care prezintă un risc pentru sănătate. Un indice de masă corporală cu o valoare mai mare de 25 înseamnă supraponderabilitate, iar un indice de masă corporală mai mare de 30 indică obezitate.
Constipație
Constipația este caracterizată de un tranzit intestinal lent, de scaune tari și de o defecație cu o frecvență redusă la mai puțin de trei ori pe săptămână. Simptomele constipației pot fi reprezentate de scaune noduloase, dure sau uscate, senzație de plenitudine chiar și după defecație și încordare sau efort în procesul de defecație.
Litiaza renală
Litiaza renală este o boală cronică caracterizată prin formarea de pietre (calculi) în sistemul urinar. O piatră la rinichi se poate forma atunci când mineralele se acumulează în tractul urinar, creând cristale care se consolidează într-o masă asemănătoare unei pietre.
Hipercolesterolemie și ateroscleroză
Hipercolesterolemia este termenul folosit pentru a defini un nivel ridicat al colesterolului în sânge. Excesul de colesterol prezent în sânge formează depozite grase în pereții arterelor coronare, vasele de sânge care alimentează inima cu sânge. Pe măsură ce colesterolul se acumulează, determină formarea plăcilor aterosclerotice, care îngustează și rigidizează pereții arterelor. Această condiție se numește ateroscleroză. Plăcile aterosclerotice pot bloca arterele și pot limita cantitatea de sânge bogat în oxigen care poate ajunge la inimă. Acest lucru crește riscul unei persoane de a dezvolta angina pectorala și atac de cord.
Afecțiuni cardiovasculare
Bolile cardiovasculare sunt un grup de tulburări care afectează inima și vasele de sânge. Acestea includ bolile coronariene, bolile cerebrovasculare, bolile reumatice ale inimii și alte afecțiuni conexe. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel global.
Boli neurodegenerative
Bolile neurodegenerative sunt boli care afectează și distrug treptat părți ale sistemului nervos, în special zone ale creierului. Aceste afecțiuni se dezvoltă de obicei lent, treptat, iar efectele și simptomele tind să apară mai târziu în viață. Acest termen nu se referă doar la un singur tip de afecțiune, ci este un termen general care cuprinde mai multe tipuri de boli.
INFORMAȚII NUTRIȚIONALE
Pentru 100 ml:
| Valoare energetică | 284 kJ / 68 kcal |
| Grăsimi | 3,65 g |
| din care acizi grași saturați | 0 g |
| Glucide | 6,1 g |
| din care zaharuri | 4,5 g |
| Fibre | 1,6 g |
| Proteine | 1 g |
| Sare | <0,01 g |
