Limonadă cu Soc Melissimo

Multe studii au confirmat activitatea antioxidantă a compușilor din cătină. S-a demonstrat că nutrienții prezenți în fructele de cătină scad nivelul colesterolului din sânge și reduc inflamația și parametrii stresului oxidativ. Cătina poate fi folosită ca sursă naturală de antioxidanți pentru prevenirea și gestionarea bolilor legate de stresul oxidativ.

Activitatea antiinflamatoare a cătinii poate fi atribuită acidului ursolic, acidului oleanolic, derivaților acidului citric și flavonoidelor. Mecanismul său de acțiune antiinflamator poate fi legat de inhibarea citokinelor proinflamatorii și de o reducere a producției de mediatorii proinflamatori. Cătina s-a dovedit promițătoare ca sursă de compuși bioactivi utilizați pentru gestionarea bolilor inflamatorii.

Extractul din pulpă de cătină poate avea efecte bactericide asupra unor agenți patogeni parodontali și poate inhiba formarea de biofilm bacterian. Compușii fenolici din fructele de cătină par să inhibe dezvoltarea bacteriilor gram-negative. Cătina prezintă și o activitate antivirală semnificativă.

Flavonele din fructele de cătină pot modula producția și nivelul mai multor molecule de semnalizare asociate cu funcția imunitară și inflamația. Vitaminele și substanțele antioxidante conținute pot oferi un suport imunitar important.

Fructele de cătină conțin vitaminele A și C, alfa-tocoferol, cantități mari de carotenoide și vitamina E, minerale (K, Na, Mg, Ca, Fe, Zn, Se), monozaharide, aminoacizi, flavonoide, acizi grași, glicerofosfolipide, fitosteroli, esteri de zeaxantină, compuși polifenolici. Vitamina C este una dintre vitaminele majore conținute în fructele de cătină. Datorită conținutului său bogat în vitamine și nutrienți, cătina poate exercita un efect tonic și revigorant asupra organismului.

Numeroase studii susțin efectul anticanceros al cătinii și sugerează că unii compuși polifenolici pot fi responsabili pentru acest efect.

Hipercolesterolemia este un factor de risc important pentru bolile cardiovasculare. Fitosterolii prezenți în pulpă de cătină joacă un rol important în prevenirea bolilor cardiovasculare, în special în prevenirea hipercolesterolemiei. Suplimentarea cu fructe sau cu extract din fructe de cătină îmbunătățește semnificativ nivelul colesterolului total, al trigliceridelor, al LDL-colesterolului („colesterol rău”) și al HDL-colesterolului („colesterol bun”) la persoanele cu dislipidemie.

Uleiul din fructe de cătină, prezent și în pulpă, poate reduce obezitatea cauzată de hiperlipidemie. De asemenea, pulberea obținută din fructele de cătină poate reduce obezitatea prin modificarea compoziției și structurii microbiomului intestinal.

Uleiul de fructe și semințe de cătină, prezent și în pulpă, conține niveluri ridicate de acizi grași nesaturați (omega-3, 6, 7), antioxidanți naturali, vitamine (E, K), carotenoide și fitosteroli. Toate aceste substanțe protejează membranele celulare și stimulează regenerarea celulară. Acidul palmitoleic este o componentă utilizată în tratamentul arsurilor și în vindecarea rănilor. Uleiul de cătină are, de asemenea, efecte protectoare și poate ameliora diferite tipuri de ulcere gastrice, cervicite cronice și dermită atopică.

Potențialele efecte hipoglicemiante, de scădere a nivelului trigliceridelor și antioxidante ale suplimentelor pe bază de cătină arată că produsele pe bază de cătină ar putea fi utile pentru prevenirea complicațiilor diabetice asociate cu dislipidemia și stresul oxidativ.

Compușii numiți procianidine din cătină joacă un rol important în vindecarea leziunilor gastrice, posibil prin accelerarea reparării mucoasei. Compușii prezenți în fructele de cătină normalizează secreția de acid gastric și reduc inflamația, precum și factorii proinflamatori.

Cătina reduce depozitele intracelulare de beta-amiloid, una dintre cauzele dezvoltării bolii Alzheimer. Această acțiune poate fi atribuită nivelurilor mari de antioxidanți prezenți în fructele de cătină. Antioxidanții inhibă toxicitatea indusă de beta-amiloid și previn moartea celulară prin exercitarea unui efect neuroprotector. În plus, cătina îmbunătățește activitatea epileptiformă în cortexul cerebral și hipocampus și reduce afectarea memoriei. Aceste efecte pot fi atribuite prezenței flavonoidelor și a altor compuși antioxidanți din cătină.

Extractul de cătină și uleiul de cătină au activități hepatoprotectoare semnificative. Uleiul de cătină este bogat în carotenoide și poate fi o sursă importantă de luteină. Carotenoidele precum beta-carotenul, licopenul, luteina și beta-criptoxantina prezintă activitate hepatoprotectoare prin reducerea stresului oxidativ și reglarea metabolismului lipidelor în hepatocite. Mecanismele pentru aceste efecte pot fi asociate cu reglarea metabolismului lipidic și a stresului oxidativ și cu o reducere a proceselor inflamatorii.

Lămâia conține diverși compuși naturali importanți, inclusiv compuși fenolici (în principal flavonoide), vitamine, minerale, fibre alimentare, uleiuri esențiale și carotenoide. Efectele antioxidante ale sucului de lămâie sunt asociate în principal cu conținutul său de vitamina C și de flavonoide.

Compușii vegetali din lămâie precum limonina, hesperidina și diosmina pot să scadă nivelul colesterolului. Flavonoidele din citrice pot ajuta și la reducerea riscului de accident vascular cerebral ischemic.

Acidul citric poate ajuta la prevenirea formării calculilor renali prin creșterea volumului urinar și creșterea pH-ului urinei, creând un mediu mai puțin favorabil pentru formarea pietrelor la rinichi.

Lămâile conțin o cantitate mică de fier, dar previne anemia prin îmbunătățirea absorbției fierului din alimentele vegetale. Fierul non-hem prezent în plante nu este la fel de ușor absorbit la nivel intestinal precum fierul hem, prezent în carne. Sucul de lămâie, datorită conținutului de vitamina C favorizează absorbția fierului din surse vegetale.

Lămâile conțin aproximativ 10% carbohidrați, în mare parte fibre solubile și zaharuri simple. Fibra principală din lămâi este pectina, un tip de fibră solubilă. Fibrele solubile pot îmbunătăți sănătatea intestinală și pot încetini digestia zaharurilor și a amidonului. Aceste efecte pot duce la scăderea glicemiei. Sucul de lămâie care conține și pulpă conține fibre și prezintă aceste beneficii.

Mierea are capacitatea de a acționa ca un antioxidant alimentar. S-a demonstrat că substanțele fenolice sunt în principal responsabile pentru activitatea antioxidantă a mierii. Antioxidanții ajută la neutralizarea speciilor reactive de oxigen din organism, care se pot acumula în celule și pot avea efecte nocive. Aceste daune pot contribui la afecțiuni precum îmbătrânirea prematură, diabetul de tip 2 și bolile de inimă.

Mierea poate acționa ca un agent natural antibacterian, antimicrobian și antifungic. Aceasta conține peroxid de hidrogen și glucozoxidază și are un pH scăzut, ceea ce înseamnă că poate exercita un efect de inhibiție asupra bacteriilor și ciupercilor.

Inflamația cronică poate avea efecte dăunătoare asupra organismului. Mierea reduce răspunsul inflamator al organismului. Conținutul fenolic din miere este responsabil pentru efectul antiinflamator. Acești compuși fenolici și flavonoizii determină suprimarea activității proinflamatorii ale ciclooxigenazei-2 și a oxidului nitric.

Mierea crește producția de limfocite T și B, de anticorpi, de eozinofile, de neutrofile, de monocite și de celule natural killer în timpul răspunsurilor imune primare și secundare. Consumul de miere conduce la producerea de agenți de fermentare a acizilor grași cu lanț scurt (SCFA). Acțiunile imunomodulatoare ale SCFA au fost confirmate în studii, deci, mierea poate induce răspunsul imun prin intermediul acestor compuși. De asemenea, s-a observat că nigerooligozaharidele, un tip de zaharuri prezente în miere, exercită efecte imunostimulante.

Mierea poate funcționa ca un antitusiv natural pentru copiii cu vârsta peste 1 an. Datorită proprietăților antibacteriene și antiinflamatorii, aceasta este eficientă în ameliorarea tusei nocturne și a altor simptome comune de răceală.

Efectele antioxidante și antiinflamatoare ale mierii pot avea o influență benefică asupra sănătății creierului. Mierea crudă poate avea chiar unele beneficii asupra funcției cognitive. Aceasta poate stimula funcția de memorare, poate oferi efecte neuroprotectoare și poate contracara efectele stresului oxidativ la nivelul creierului, poate reduce riscul de a dezvolta sindrom metabolic, care poate crește riscul afecțiunilor neurodegenerative precum boala Alzheimer și îmbunătăți starea de spirit și rezistența la stres.

Mierea conține nutrienți specifici care o pot transforma într-un aliment sănătos și benefic pentru dieta unei persoane. Nivelurile exacte de nutrienți și compoziția chimică a mierii crude sunt influențate de tipurile de flori din care albinele colectează nectarul. Însă, în general, mierea conține substanțe cu rol benefic pentru sănătate cum ar fi antioxidanți, aminoacizi și vitamine.

Uneori, mierea este utilizată pentru a trata problemele digestive, cum ar fi diareea, deși cercetările privind eficacitatea acesteia sunt limitate. Mierea crudă conține prebiotice, care hrănesc bacteriile benefice de la nivelul florei intestinale. Un microbiom intestinal sănătos este foarte important pentru o digestie sănătoasă.

Principalele substanțe active ale florilor de soc sunt flavonoidele, acizii fenolici și glicozidele acestora (acizi cafeic, ferulic, clorogenic și p-cumaric), triterpenele (a- și b-amirina și acid ursolic), sterolii (b-sitosterol, campesterol și stigmasterol) și uleiul esențial. Acești compuși prezintă o activitate antioxidantă ridicată.

Florile de soc conțin aproximativ 3% compuși triterpenici, care au proprietăți antioxidante și antiinflamatoare.

Florile de soc au proprietăți antiseptice, care se datorează în principal acidului cafeic și acidului clorogenic. Conform cercetărilor efectuate pe un extract etanolic din flori de soc, acesta a inhibat dezvoltarea a cinci tulpini de bacterii, printre care S. aureus, B. subtilis și P. aeruginosa. Florile, în comparație cu fructele și frunzele de soc, au cea mai mare capacitate de a inhiba creșterea agenților patogeni nosocomiali, precum MRSA (S. aureus rezistent la meticilină).

Triterpenele identificate în florile de soc cresc producția și secreția de mucus în tractul respirator și declanșează reflexul tusiv, ajutând la eliminarea mucusului.

Acidul clorogenic din componenta florilor de soc are proprietăți antiinflamatorii, stimulează nivelul de glucoză din sânge și are un efect benefic asupra sistemului digestiv prin stimularea peristaltismului intestinal și creșterea secreției de acid clorhidric și bilă.

Compușii prezenți în florile de soc au efect diuretic, ceea ce înseamnă că ajută la reducerea acumulării de lichide în organism și cresc eliminarea apei și a anumitor săruri prin urină. Efectul diuretic conduce la reducerea edemelor și la scăderea tensiunii arteriale.

Datorită conținutului de compuși bioactivi din grupa polifenolilor, inflorescențele de soc pot fi utilizate ca adjuvant în prevenirea și tratamentul aterosclerozei, deoarece reduc inflamația care apare în procesele aterosclerotice, captează speciile reactive de oxigen prezenți în sânge și previne formarea lor.

Studiile au confirmat că extractele de flori de soc au efecte antidiabetice, deoarece stimulează producția de insulină în pancreas și previn creșterea rapidă a nivelului de glucoză din sânge prin încetinirea absorbției acesteia. Triterpenele joacă, de asemenea, un rol potențial în prevenirea complicațiilor diabetului, deoarece pot reduce activitatea enzimelor implicate în dezvoltarea bolii renale diabetice. Studiile au arătat că o serie de compuși triterpenici ajută la scăderea nivelului de glucoză, precum și la reducerea LDL-colesterolului și a colesterolului total.

Alte substanțe active din florile de soc includ acizi organici, taninuri, mucus, vitaminele A și C și zaharuri. Dintre toate zaharurile identificate în florile de soc, glucoza și fructoza constituie marea majoritate (60-85%). Florile de soc conțin și minerale (8-9%), potasiul fiind mineralul dominant.