Ce este de fapt ceaiul, medicament sau răsfăț? Pentru ce îl apreciem, pentru beneficiile pe care le aduce sănătății sau pentru gustul lui? Astăzi ne-am propus să vă arătăm că nu trebuie să alegem una din variante. Le putem avea pe amândouă în deliciosul ceai pentru imunitate din nectar de cătină Melissimo.
De ce nectar de cătină Melissimo?
Datorită cătinii, această adevărată binecuvântare a naturii, recunoscută pentru beneficiile demonstrate pentru sănătatea și puterea sistemului nostru imunitar. Am domolit gustul puternic al câtinii și l-am echilibrat cu proporția perfectă de miere, pentru un gust divin. Acesta este nectarul de cătină, un elixir care ne vindecă trupul și ne încântă simțurile.
De la nectar la ceai
Deși nectarul de cătină se poate consuma fresh, ca atare, încercăm mereu să descoperim noi moduri prin care nectarul de cătină să ajungă să fie apreciat și iubit de cât mai mulți oameni. Îi provocăm astfel pe iubitorii de ceai să-și descopere băutura favorită într-o interpretare inedită. Ceai din nectar de cătină.
Cum se prepară ceaiul din nectar de cătină Melissimo?
Este pe cât de simplu de preparat, pe atât de savuros de consumat. În funcție de cantitatea pe care vrei să o prepari, se adaugă 3 părți de apă firebinte peste 1 parte de nectar de cătină Melissimo. De exemplu, dintr-o sticlă de nectar de cătină Melissimo de 250 ml, peste care adăugăm 750ml apă fierbinte, obținem 1 litru de ceai de cătină, suficient pentru a bucura întreaga familie cu gustul său surprinzător.
Beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină
Bogată în vitamina C, cătina protejează sănătatea inimii, prin conținutul ridicat de acizi grași îmbunătățește calitatea și ameliorează problemele pielii și accelerează digestia, iar poate cel mai important mai ales în sezonul rece, pentru că este bogată în antioxidanți întarește sistemul imunitar.
Concluzia este simplă. Dacă nu ai încercat până acum ceaiul din nectar de cătină Melissimo, a venit momentul să îi testezi proprietățile miraculoase și gustul sublim. Tot ce trebuie, este să ai la îndemână o sticlă de nectar de cătină bio Melissimo și dispoziția necesară pentru a savura un ceai de calitate. Îți garantăm că-ți va însenina ziua, îți va înălța spiritul și îți va fortifica corpul.
Nectarul de cătină bio dar și celelalte produse din gama Melissimo se pot comanda din magazinul nostru online https://melissimo.ro/shop/ sau din majoritatea supermarketurilor și lanțurilor de benzinării din țară.
Să-l savurezi cu plăcere și așteptăm să împărtășești cu noi experiența Melissimo!